De o lună face duș numai cu apă rece și la sfârșit de săptămână se bălăcește în lacul Buftea, în 17,7 °C , printe altele, așa se pregătește Bogdan Zurbagiu pentru dubla traversare a lacului Beliș, 28 km, fără costum de neopren, în data de 14 iulie. În aceea perioadă, temperatura apei va fi undeva la 17-18 °C, iar pentru ziua aceea prognoza Accuweather arată 14 °C la mal.
Bogdan a fost primul care a răspuns la provocarea lansată de noi de a înota, în cadrul Seven Lakes, 273 km în cele mai lungi 7 lacuri din România.
Pe lângă traversare, el dorește și omologarea traseului de către Asociația Internațională de Înot în Ape Deschise, în acest fel, la rândul lui, lansează și el o provocare prin care urmează să pună lacul Beliș pe harta internațională a înotului în ape deschise. Prin omologarea rutei, toți cei care doresc să răspundă unor obiective sportive vor putea să parcurgă traseul stabilit de el în încercarea de a obține un timp mai bun.
Bogdan Zurbagiu, are 33 de ani, are muncă de birou, familie și doi copii sănătoși și fericiți de 8 și 2,5 ani. A început înotul în copilărie, a făcut performanță până la juniorat, iar după aceea a ales să aibă alte priorități. „Poți să ai performanțe în anumite zone, dar asta înseamnă automat că la altele trebuie să renunți, nu poți fi pe primul loc în toate” afirmă pe baza experiențelor personale. A luat o pauză de la înot de vreo 15 ani, a fumat, a început să facă depuneri consistente la masa corporală până când a decis că ar fi timpul să facă triatlon. A terminat mai multe maratoane la Cluj, Atena și Istanbul, precum și ture de Half Ironman, dar înotul i-a adus cele mai mari satisfacții. S-a testat în piscină, a văzut că poate înota 7 km, iar mai apoi 10, așa s-a gândit că poate și mai mult. Într-adevăr, s-a putut.
El este primul român care a traversat înot canalul Rottnest din Australia, având o distanță de 19,7 km, între Perth și insula Rottnest, în luna februarie a anului trecut. Pe lângă ape cu curenți puternici, nici rechinii nu au lipsit din peisaj, echipajul care a supervizat traversarea canalului a găsit unul chiar sub barca unui înotător. Ca și training a făcut snorkeling în bazinul cu rechini, pregătindu-se pentru o astfel de situație probabilă în condiții oarecum sigure. În Australia a înotat în beneficiul Hospice Casa Speranței și a donat suma strânsă în sprijinirea activității acestei asociații umanitare. Anterior acestei provocări a avut o cursă de înot de 27 km în lacul Orta din Italia.
Ne-am pus și noi întrebarea: cum ajunge cineva la un astfel de parcurs sportiv? „Îmi setez obiective SMART, măsurabile și realizabile și le tratez cu respect și responsabilitate.”