Alin Reus

“Traversarea lacului Beliș. Sincer, prima dată când am auzit de această “nebunie frumoasă” a fost de la alți înotători din țară, care mi-au scris întrebându-mă dacă se poate să fie adevărat așa ceva. Ulterior am dat de Florin, organizatorul, și am aflat că da, nebunia e adevărată și nici nu am stat pe gânduri dacă o să pot sau nu, fiind atras de ideea în sine, nu de performanță. Fără sa fie vreo provocare de grup nu cred că cineva și-ar propune să facă asta așa în timpul liber. Ce poate e “frumos” e că am hotărât că o să înot cu vreo 2 săptămâni înainte, atunci aflasem. Ce antrenamente ai putea sa faci pentru așa ceva. Mă bazam ca orice om care mai face mișcare că mersul regulat la bazin ar fi îndeajuns. Și ca prin vis s-au scrus cele 2 săptămâni de antrenamente și a sosit ora întâlnirii, am ajuns la punctul de start 5 oameni din toată țărișoara asta a noastră, dintre care 2 sportivi profesioniști, doi foști înotători și Florin, organizatorul. Ce să mai, hai la apă împreună cu 3-4 baieți cu caiace. După nici 300 de metri s-a stabilit ordinea și am început să realizez că o să fie o zi lungă unde o să înot doar eu cu mine și cu gândurile mele sau împreună cu caiacistul care mă însoțea, care din pacate nu avea bagajul amu la el împreuna cu “papa bun” pregătit de acasă. Așa am băut cred că 4-5 litri de isotonic. Ne mai înotant în lacul Beliș decât în zona barajului, am numarat pe hartă 15 sau 16 cotituri și am început încet să număr una dupa alta până în momentul în care, văzând cu ochii malurile parcă vin înspre tine și te învăluie cu păduri, cabane și oameni care mă priveau neștiind ce se întâmplă. Km după km ceasul tot vibra și pierzând și numărătoarea cotiturilor lacului, parcă nu se mai termina și îmi tot spuneam în gând, doar să văd ce e și după colțul celălalt. Până când într-un final am găsit baieții care erau în fața mea opriți pe un mal și zgribulind. Nu îmi venea să cred că cumva cumva am terminat. Ajunși toți afară din apă și vorbind despre ce a simțit fiecare, ne întrebam dacă oare la anul am repeta “nebunia”? Toți au spus că NU, deși cu o parte ne-am reîntâlnit și de atunci cred că a devenit ceva mai mult ca un concurs, a devenit o “tradiție” în a chinui corpul să facă ce nu credea vreodată. Tot așa se pare că s-a ajuns și la dubla traversare, pe care din păcate, doar Florin a realizat-o. Ce să zic, recomand experiența oricărui înotator, chiar și amator, care crede în el și în puterea de a depăși niște limite care ne fac să ne simțim stăpâni pe noi. Câteodată e nevoie și de așa ceva.

Seven Lakes cred că este primul concept de circuit de concursuri/traversări de înot în ape deschise din România. E ceva la care doar speram să particip vreodată, urmăream circuitele din alte țări cu tradiție în înot și îmi doream să existe așa ceva și la noi. Diversitatea locațiilor în care se țin acestea oferă în primul rând deschiderea spre o nișă de turism, spre cunoaștere, nu e aceeași senzație să mergi cu mașina pe lângă un lac sau să înoți în el, perspectivele sunt total diferite.

Nu am reușit să particip anul acesta, deși îmi doream, dar fiind nepregătit am renunțat. Sper că pentru următoarele etape să pot fi prezent. Chiar dacă am înotat în multe lacuri din România sunt locuri unde aș reveni cu drag și multe unde aș dori să ajung. Sunt locuri unde chiar sunt peisaje frumoase, sunt locuri unde poate te întâlnești cu oameni plăcuți sau unde mâncarea e aparte, chiar avem o țară frumoasă și cred că merită să ne bucurăm de ea sub orice formă.

Legat de partea ecologică și de calitatea apei în care înotăm cu toții, aici e o poveste lungă, care cred că începe prin prisma inconștienței generale, de a ști ce importantă este apa în viața fiecăruia. Noi, ca români, nu știm să o prețuim pentru că o avem din belșug și luăm totul ca fiind al nostru și etern. Nimic nu e așa și mai ales în natură, unde balansul între ecosisteme este foarte fragil și extrem de ușor degradabil de către om.

Este o problemă de educare a oamenilor în acest spirit ocotitor. Poate că problema pleacă de la conducerea țării, poate că pleacă de la fiecare individ în parte, de cum e crescut și de cum vede el implicarea personală.

E o soluție de moment să se facă ecologizări periodice, dar nu asta duce la educare generală, asta cred că pleacă și din sistem, din legislație. Atâta timp cât nu există un sistem de salubrizare în mediul rural și mentalitatea “orășenilor” care vin la picnic în weekend și lasă câte o pungă cu resturi după ei nu am făcut nimic.

Deși oamenii sunt problema în mai toate situațiile, aici, România are o problemă în educație și spirit civic, în cultură și conștiința zilei de mâine. Toți știm să dăm vina unii pe alții, dar în esență, toți suntem de vină că lăsăm să se întâmple așa ceva cu “apa” noastră, apa care defapt e un bun național.”