“Nu mă antrenez pentru a înota în open-water, ci pentru a avea o stare fizică cât mai bună, să îmi desfăşor optim activităţile zilnice. Nu înot în “concurs” pentru clasament, diplomă sau premii, ci pentru mine ca o relaxare activă în natură. Desigur, fiind fost sportiv de performanţă, spiritul competiţional rămâne oarecum prezent, dar este doar unul prietenesc şi eventual pentru un timp mai bun, raportat strict la mine şi nu la ceilalţi. Înotul în ape deschise pentru mine nu este un concurs, ci o călătorie în natură, doar că este în apă şi nu pe uscat. Un privilegiu dealtfel…
Nu sunt în măsură să dau sfaturi pentru că nivelul meu nu este unul de elite, dar de multe ori pare necesar… pentru că apar oameni ce işi doresc mai mult decât sunt ei capabili şi astfel este dureros să-i vezi chinuindu-se… secretele trebuie să ajungă şi la ei. Sharing is caring!
Legat de curenţi, desigur că pot apărea surprize de tot soiul, inclusiv accidente, ţie sau celor din preajma ta. Schema este să realizezi care este nivelul tău şi ce poţi face când apare un element surpriză, chiar şi neplăcut. Să rămâi om în orice “cursă”, care trebuie ignorată instant în cazul unui accident… să poţi ajuta dacă este cazul. Dar cel mai important este să nu mergi la limita rezervorului… sau ca “bizonul” cum mai spun eu uneori. Asta şi pentru a nu da de lucru organizatorilor să întervină, uneori fiind imposibil să acopere vizual întreg traseul.
În 2017 am înaintat greu în Traversarea Belişului pentru cei 14,2 km şi ulterior am văzut că majoritatea au şi renunţat pe traseu. În 2016 îl traversasem în 3 ore şi 51 de minute, iar acum cu antrenament similar, dar cu curent din faţă, m-am dus către 4 ore şi 44 minute. Diferenţă tipică pentru mine antrenat / neantrenat, ori nu era cazul aici.
În open-water nu este ca în bazin, unde dai totul pe muchie de cuţit. Aici apar elemente surpriză pe care trebuie să le tratezi matur şi să le conştientizezi imediat. Înotul cu ochii închişi “doar ca să nu vezi relele“, nu este tocmai o experienţă pe care o recomand, aici trebuie să ceri voie naturii, lacului să te primească să înoţi şi să fii atent să te bucuri chiar de fiecare mişcare de frunze de pe o ramură de copac, la relief, la norii de pe cer… sau uneori, cum să ignori mirosul de mici şi sunetul de manele în rezervaţii naturale. Orientarea permanentă spre faţă o faci nu doar pentru a înota drept, ci şi pentru a nu intra cu capul într-un buştean plutitor, etc.
De exemplu, în 2020, am înotat doar în Lacul 2 Codlea, începând din luna mai, când apa avea 14 °C şi unde este o zonă de agrement sălbatică, fără taxe de acces sau de campare. Respectarea rezervației naturale și de agrement implică evitarea focului deschis în zonele neamenajate, interzicerea lăsării de resturi alimentare sau nealimentare, deșeuri sau gunoaie etc. Frecvența vizitatorilor în zonă este mai mare decât viteza de biodegradare. Poluarea fonică și folosirea difuzoarelor sau boxelor audio, chiar și de putere mică, este strict interzisă. Se recomandă informarea celorlalți vizitatori cu privire la aceste norme, iar asta ar trebui sa fie cam peste tot.
Eu şi acum văd înotul ca pe o contemplare asupra ce nu vedeai sau apreciai înainte. Acum când nu mai ai… poate vei aprecia mai mult pentru când vei avea din nou, chiar şi să-ți cari mizeriile înapoi în maşină, acolo de unde ai venit cu ele când nu erau “mizerii“… dar îţi era foame. Aşa-i? “7 ani de-acasă“ nu ţin de niciun interes, ţin de o normalitate… normalitatea nu ar trebui impusă, ar trebui sa vină de la sine… Nu tebuie să fii nici măcar înotator, ca să laşi curat după tine! Acum realizam ce-am pierdut… Poate un curs banal în gimnaziu, ar fi mai util ca elevii să rămână tot restul vieţii cu o stare nasoală, atunci când aruncă ceva în natură. Să-i zgârie în creier ca şi atunci când te-ai tăiat din greşeală într-o bucată de plastic… care putea să nu fie acolo pe uscat, în apă, în iarba etc. În coşul de gunoi nu s-a tăiat nimeni… Deci, e mai “safe“ pentru tine să îl şi foloseşti!
Deci, safety first, cum ziceam. #Practice&Enjoy! 😉“